Pahumi pentru că..



Pahumi este departe de aglomerația orașului…..un loc magic în mijlocul naturii! Obiectivul nostru este să asigurăm copiilor cu vârsta 3-12 ani libertatea de a se juca în mediul rustic, în aerul curat al Feleacului, într-un loc proiectat ingenios, astfel încât să le ofere provocări moderne și aventuri pe măsura. Putem forma împreună, părinți și copii, o comunitate ce iubește natura și se implică activ în diferite activități. Avem la dispoziție o echipă dedicată, mereu cu zâmbetul pe buze, pusă pe șotii și năzdrăvănii, care îi antrenează pe copii în activități distractive: karaoke, dans, biliard, air hockey; asigură escaladarea panoului și îi provoacă la baschet, tenis de masă, volei, badminton, îi însoțește la tiroliană și pe corabia cu tobogan.

în cea ce privește Afterschool..

La Pahumi, programul de before&after school reprezintă activitatea desfășurată într-un spațiu special amenajat în care copiii se pot juca, pot aprofunda cunoștințele realizate la scoală, fiind îndrumați de un personal calificat pentru a-și îmbunătăți performanțele școlare și sociale; își pot face temele, își pot face prieteni, pot mânca sau se pot odihni. Copiii vor fi permanent supravegheați și îndrumați cu atenție și profesionalism în efectuarea temelor, dar și antrenați armonios în activități educative și de recreere. Beneficiile programului Before & After School
Pahumi facilitează dezvoltarea abilităților de viață și descoperă potențialul copiilor
Siguranța că, în vreme ce dumneavoastra sunteți la serviciu, copilul dumneavoastră se afla într-un mediu organizat, protejat
Crearea unui parteneriat educațional între Pahumi și parinți
Mâncare atent selecționată pentru copii
Existența si accesul copiilor la un loc de joacă complex
Rapoarte de evaluare a dezvoltării copilului
Accent pe invațarea de limbi străine
Cadru special amenajat având toate dotările necesare
Preluarea copiilor și transportul acestora la centru